Candidatul PNL zguduie sondajele: Cum este mințit electoratul și de ce
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat la DCNEWS LIVE, că sondajele recente sunt doar o intoxicare, conțin date eronate și au scopul de a deruta votanți nehotărâți.

"Aceste sondaje din partea PSD ies cu frecvența buletinului meteo și au elemente clare de distorsiune, pentru că le analizăm și noi cu specialiștii noștri în sociologie. În ceea ce privește ultimul sondaj lansat pe piață de Nicușor Dan, de asemenea are o bază distorsionată. Merge pe o prezență la vot de 80% în București. Prezența la vot este de 42-43% în București. Apelul meu este pentru cetățeni să vină la vot pentru că la un prag de 50% șansele dreptei cresc substanțial. Sondajele noastre făcute la începutul campaniei, nu uitați că eu nu am făcut precampanie, eu am intrat în cursă la șase luni după Gabriela Firea și la opt ani după Nicușor Dan, eu nu am avut precampanie, am avut datele de la începutul campaniei, unde eram la câteva puncte în spatele doamnei Firea și unde la 10% în fața lui Nicușor Dan", a spus Cătălin Predoiu, la DCNEWS LIVE.

Candidatul PNL a mai spus că așteaptă ca în câteva zile să iasă un nou sondaj, pentru că datele pe care le are sunt de la începutul campaniei, când nici măcar nu era anunțat candidat. Cătălin Predoiu susține că Nicușor Dan și Gabriela Firea "joacă această intoxicare știindu-se că eu nu mi-am făcut campanie, că se măsoară o impresie făcută acum două-trei-patru-cinci săptămâni și jucându-se pe aceste cifre pentru a deruta votanții nehotărâți".

Cătălin Predoiu a amintit că în ziua alegerilor prezidențiale sondajele l-au dat câștigător pe Victor Ponta și seara a ieșit Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel