Data actualizării:
Data publicării:

Candidatul pentru Alba Iulia care apare pentru prima dată într-o emisiune TV. Ce obiective are Vușcan pentru oraș: Arată foarte frumos, dar...

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Voicu Vuscan, Facebook
foto: Voicu Vuscan, Facebook

Voicu Vușcan, candidat PSD la Primăria Alba Iulia, a fost prezent, în premieră, în emisiunea "DC Votez" găzduită de DC News, unde a vorbit despre agenda pe care vrea să o pună în practică din clipa în care va fi ales edilul municipiului.

Voicu Vușcan, candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Alba Iulia, recunoaște că este pentru prima dată când a apărut într-o emisiune TV - mai exact în ediția de joi, 23 mai, a emisiunii "DC Votez". 

"Ohh, suntem onorați să vă facem noi botezul! Ca primar o să apăreți în multe emisiuni tv, dar important este unde ați apărut prima oară!" - a spus analistul politic Bogdan Chirieac.

Întrebat ce obiective are pentru orașul Alba Iulia în eventualitatea în care va fi ales primar, Vușcan a precizat:

"Orașul Alba Iulia arată foarte frumos, dar din păcate nu este dezvoltat la potențialul pe care îl are. Din punct de vedere geografic, Alba Iulia se află în cea mai bună poziție în România, cu acces de două-trei ore la aproape orice punct important al țării. Din păcate, din punct de vedere economic, nu suntem dezvoltați la nivelul la care ar trebui să fim.

Este un oraș cu doar 65.000 de locuitori. În ultimii 10 ani a crescut populația cu 500 de locuitori, ceea ce din punctul meu de vedere este foarte puțin. Alba Iulia este un oraș frumos, dar nu atrage nimic aici. Sunt firme în industria alimentară foarte dezvoltate, la una din ele sunt și CEO de zece ani, toate aceste businessuri au fost făcute de niște patroni români foarte abili dar vă spun că segmentul politic nu a avut nicio contribuție la treaba asta.

Alba Iulia nu a atras nicio investiție multinațională majoră. A atras Sebeșul, Blajul, dar la Alba Iulia nu există așa ceva. Toate business-urile care sunt, chiar dacă sunt mari, sunt dezvoltate de proprietari români, cu mintea lor, cu munca lor, fără ca politicul să îi ajute în vreun sens. Într-adevăr, Alba Iulia a atras fonduri europene pentru cetate. Avem o cetate veche de 2000 de ani". Romanii au venit aici pentru aurul din Apuseni și sarea de la Turda..." -  a spus Vușcan.

În acest sens, Voicu Vușcan a publicat de curând pe profilul personal de Facebook și un clip în care le spune oamenilor ce vrea să facă pentru Alba Iulia:

Bogdan Chirieac: Nici președintele Consiliului Județean nu v-a ajutat mult, deși Alba Iulia este capitală de județ.

Voicu Vușcan: Cred că în ultimele trei mandate ale primarilor, Consiliul Județean Alba nu a băgat în Alba Iulia niciun ban. Dați-vă seama, în 34 de ani nu avem un spital nou! Nu există o parcare, una singură, supraterană sau subterană. Niciuna! Până acum ne-am descurcat, dar acum când fiecare familie are câte 2-3 mașini ne-a ajuns traficul din urmă. Orașul s-a dezvoltat pe orizontală, din păcate fără infrastructură, ca peste tot în țară.

Discuția a continuat aici:

Youtube video image

Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF: 41240002

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel