Candidatul Mircea Diaconu, victima moțiunii de cenzură
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Mircea Diaconu FOTO AGERPRES
Mircea Diaconu FOTO AGERPRES
Candidatul la președinție Mircea Diaconu este una dintre victimele moțiunii de cenzură. Dacă aceasta trece, șansele lui Mircea Diaconu de a ajunge în turul al doilea se reduc.

Un eventual succes al moțiunii de cenzură aruncă în aer coaliția celor două partide care îl susțin pe Mircea Diaconu.

 ProRomânia, al cărei plan este unificarea Stângii sub  conducerea lui Victor Ponta, a anunțat că va sprijini un guvern PSD, fără Dăncilă, Fifor etc. Singura problemă este că președintele Klaus Iohannis nu poate nominaliza un premier PSD, conform propriilor angajamente. Nici chiar un fost pe-se-dist, cum e Ponta, fără să riște sancțiunea electoratului dur de Dreapta, pe care și-l dispută cu liderul USR, Dan Barna.

De cealaltă parte, ALDE a constatat că nu poate rezista în Opoziție, din cauză că îi pleacă membrii fie la PSD, fie la PNL. Ca urmare, ar dori să reintre la guvernare. În mediul politic se discută despre un acord între Călin Popescu Tăriceanu și Ludovic Orban, pentru susținerea unui guvern de Dreapta, dar și despre o înțelegere separată între președintele Klaus Iohannis și liderul ALDE, pentru un guvern politic condus de un tehnocrat.

Astfel, acordul între Ponta și Tăriceanu va rezista doar în caz că moțiunea pică, nu și la testul guvernării. Candidatul celor două partide, Mircea Diaconu, va fi abandonat de cel puțin una dintre formațiuni, dacă se reconfigurează majoritatea parlamentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel