Șef SRI, despre avertismentul lui Băsescu: Ofițerii acoperiți nu trebuie să candideze la Președinție
"A avut loc şedina Comisiei de control şi supraveghere a SIE. Am primit un material din partea serviciului semnat de ministrul Meleşcanu prin care ni se comunică că nu există niciun fel de situaţie în care un candidat, ministru, parlamentar să fie ofiţer acoperit", a declarat miercuri Ilie Sârbu.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care este și membru al Comisiei de Control a SIE, a precizat că nu există situații precum cele vehiculate în presă ca urmare a afirmațiilor președintelui.
"Lucrurile sunt foarte clare. Nu există. Noi nu discutăm ipotetic. Ce s-a întâmplat înainte de '89 era o situație clară, precisă, dl. președinte Băsescu a adus-o în spațiul public și a vorbit de candidații la funcția de președinte. Dincolo de asta, o considerație personală: situația pe care a creat-o dl. Băsescu nu ne avantajează. Ori acceptăm că serviciile s-au reformat și avem deplină încredere în ele și comisiile acestea care lucrează știu exact ce se întâmplă. Avem și noi o răspundere foarte mare în fața oamenilor", a declarat senatorul.
Președintele Traian Băsescu a avertizat recent că va spune public numele candidatului la Președinție care a fost ofițer acoperit, dacă acesta nu își "completează CV-ul" din proprie inițiativă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky