Data publicării:
Candidați procuror-șef DNA. Florentina Mirică, primul nume
A fost depus primul dosar pentru funcția de procuror-șef DNA.
Florentina Mirică, procuror anticorupție, o apropiată a Laurei Codruța Kovesi, și-a depus candidatura pentru șefia DNA, informează Atena 3. Este primul dosar depus, astăzi fiind ultima zi de înscriere la concursul pentru funcția de procuror-șef al DNA.
"Cine vrea să devină șef la DNA sunt convins că știu foarte bine realitatea de acolo, își dau seama cât de multă muncă este necesară pentru a repune DNA în parametrii lui constituționali. Acestea sunt motivele prudenței, rezervei în înscrierea pentru a deveni procuror-șef la DNA. Mai avem ziua de astăzi”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu puțin timp în urmă.
Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la şefia DNA printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
Vezi și: Procuror-șef DNA. Cine este Florentina Mirică, prima candidatură pentru șefia DNA
Potrivit unui anunţ postat anterior pe site-ul MJ, selecţia pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror-şef al DNA se desfăşoară în perioada 9 - 30 iulie 2018. Conform sursei citate, procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 23 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News