„Este un text important acela (n.r. Un os de pește) fiindcă dezvăluie o realitate psihologică și morală și anume aceea că, odată cu trecerea anilor, nu numai noi ne schimbăm, ci se schimbă și cei de acre am fost apropiați și, uneori, se schimbă într-un sens pe care nu ni-l dorim sau cu care nu suntem de acord. Ne doare, ne rănește să vedem această metamorfoză de tip kafkian și atunci, experiențele din prezent, din prezentul consemnării, riscă să perturbe experiențele inițiale, acea magie a copilăriei pe care noua realitate psihologică și morală o alterează retrospectiv.

În felul aceasta, amintirile noastre atât de frumoase încep să se urâțească, fiindcă noi oamenii ne urâțim cu cât trece timpul peste noi. Nu devenim mai frumoși ca atunci când eram copii, ci mai urâți, și pe dinăuntru la fel și atunci acest filon atât de prețios, al amintirilor din copilărie, spre care și Creangă merge în celebra lui scriere, se refugia acolo din prezentul lui trist, bolnav, amărât, iar dacă noi ne ducem cu prezentul psihologic și moral peste acest vechi rezervor de prietenie, de afecțiune, de sentimentalism, sentimentalitate, peste ceea ce am iubit noi atunci, întâlnirea aceasta riscă să ne întristeze și să ne șocheze.” a subliniat Daniel Cristea-Enache. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News