Data actualizării:
Data publicării:

Când se va tranșa lupta ANTONESCU-IOHANNIS și va fi desemnat prezidențiabilul PNL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Un proaspăt-ales vicepreședinte al PNL a anunțat când se va face desemnarea candidatului liberal pentru alegerile prezidenţiale 2014.

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă noaptea, că desemnarea prezidențiabilului PNL se va face în două-trei săptămâni, în baza sondajelor de opinie, în cadrul Delegaţiei Permanente.

Vezi și: Culisele Congresului PNL. Filmul marii reveniri a lui Crin Antonescu: lupte surde între taberele Iohannis și Antonescu

 

"Pentru PNL este bine că are doi candidaţi la Preşedinţie. Într-un termen de două-trei săptămâni, în baza unor cercetări sociologice serioase şi, în mod evident, în baza deciziei Delegaţiei Permanente, vom stabili cine este candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României", a afirmat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

El a precizat că în această perioadă atât Crin Antonescu, cât şi Klaus Iohannis, îşi vor prezenta în spaţiul public ofertele pentru alegerile prezidenţiale 2014.

"Eu mi-am prezentat poziţia foarte clar, eu deja am văzut foarte multe evaluări şi cercetări sociologice şi pentru mine este evident faptul că astăzi Klaus Iohannis are prima şansă la funcţia de preşedinte al României", a conchis Ludovic Orban.

Citește și: KLAUS IOHANNIS, după ce a fost ales PREȘEDINTE al PNL cu un scor zdrobitor: "Vă spun ce nu v-a mai spus nimeni"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel