Data publicării:

Când pică Floriile în 2023

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Floriile se sărbătoresc cu o săptămână înainte de Învierea Domnului. Iată ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte românii.

Floriile se sărbătoresc în acest an cu o săptămână înainte de Învierea Domului, mai exact, pe data de 9 aprilie. Paștele Ortodox va avea loc pe data de 16, iar Intrarea Domnului în Ierusalim se celebrează pe data de 2 a lunii amintite. Floriile sunt marcate de multe tradiții și obiceiuri pe care unii creştini le respectă pentru a reuși să atragă prosperitatea și sentimentul de liniște în familie. În acest an, catolicii vor celebra mai devreme decât creștinii Intrarea Domnului în Ierusalim.

Tradiţii şi obiceiuri

În ziua de 9 aprilie, este bine ca ramurile de salcie să fie puse la icoane, după ce sunt sfințite, având un rol important pentru alungarea spiritelor rele. Acest obicei i-a dat naștere altuia, care se referă la legarea ramurilor în jurul taliei, pentru a te feri de boli.

Peștele nu trebuie să lipsească de pe masa creștinilor. Se crede că cei care consumă peşte în duminica floriilor reuşesc să depăşească problemele mai uşor şi au mai multă armonie în familie. În ziua de Florii, fetele care nu sunt măritate trebuie să își scoată zestrea din dulap și să o lase la aerisit. În acest fel, ele își vor putea găsi alesul. Femeile care vor să se căsătorească trebuie să fiarbă apă și să se spele pe cap cu ea la miezul nopții, după ce pun busuioc în ea. Ulterior, apa trebuie pusă la rădăcinile unui copac, despre care se spune că va înflori mai repede decât trebuie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel