Când inima lui Dumnezeu încetează să mai bată în noi, se cheamă că am făcut INFARCT duhovnicesc. Iisus a pătimit pentru MÂNTUIREA noastră. Noi de ce pătimim? Că ne-a dat cafeaua în foc?
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 21 apr 2022, 17:38
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Vinerea Mare e despre patimi. E despre durerea Salvatorului Lumii, despre puterea credinţei, despre sacrificiul absolut. E despre mântuire.

Se zice că avem în noi trei inimi. Inima de carne, cordul care bate şi pompează sânge, inima sufletului, înlăuntrul nostru, cu toate întâmplările interioare şi sensibilităţile noastre şi inima lui Dumnezeu. Iar când inima lui Dumnezeu încetează să mai bată în noi, se cheamă că am făcut infarct duhovnicesc. Să ne oprim puţin din periplul cotidian şi să gândim cu… inima, de data asta cu mintea din piept.

Ştim noi ce-i aia durere hristică?

Isus a pătimit pentru noi toţi. Şi-a dat ultima suflare pe cruce pentru sfinţirea noastră şi ne-a spălat păcatele în sângele Lui. Pentru un aşa mare Dar, oare n-am putea şi noi, “ticăloşii", să-I dedicăm măcar o duminică pe an şi să lăsăm alte griji şi alte preocupări deoparte? Ne văităm mai mereu că avem probleme, că avem patimi şi suferinţe de dus în spate, că ne doare viaţa, că ne strânge pielea, că ne frige mintea. Cât de mult suferim noi, cu adevărat, pe lângă ce a îndurat Fiul Domnului? Cine ne va putea biciui vreodată aşa cum Hristos a fost lovit şi umilit pe drumul spre Golgota? Cine ne va putea trăda vreodată, pe lumea asta, la fel cum a fost vândut El pe-o mână de arginţi? Cine ne-ar putea face atât de mult rău în viaţa asta încât să îndrăznim, măcar, să ne comparăm durerea cu cea a Celui care a primit piroane în mâini şi-n picioare şi a tânjit cu orele la un strop de apă? Ştim noi ce-i aia suferinţă hristică? 

Noi de ce pătimim? Că ne-a dat cafeaua în foc? Că nu ne face dreptate cântarul după săptămâni întregi de dietă? Că n-am nimerit combinaţia câştigătoare la 6 din 49? Că nu ne ajung banii de concediu? Că ţipă şeful la noi sau că a spart ăla mic o vază? Că ne-a picat netul şi am ratat un episod din serialul preferat? Că ni s-a tăiat maioneza? Ori că vecinul dă muzica prea tare? E drept, sunt şi astea patimi, dar sunt patimi lumeşti. Nimic nu poate fi mai crunt decât durerea pe care Domnul Isus a simţit-o atunci când piroanele i-au străpuns braţele. A fost, fără doar şi poate, cel mai cunoscut act de tortură din istoria omenirii.

Să stăm în loc Vinerea asta şi să fim recunoscători pentru binecuvântări

Aproape de fiecare dată, magnitudinea căderii este direct proporţională cu altitudinea spirituală. Să ne ridicăm, aşadar, la înălţimea aşteptărilor Celui de Sus şi să cinstim cum se cuvine Vinerea Patimilor şi, deopotrivă, Duminica Învierii. Să stăm în loc, să medităm, să stăruim în rugăciune, să reflectăm la greşelile noastre din fiecare zi. Căci din naştere ne-a fost dat să păcătuim. Eu cred că vom face păcate până şi-n ceasul în care vom vedea lumina zilei pentru ultima oară, pentru că aşa am fost creaţi: să tânjim la bunul altuia, să vrem să facem rele, să cedăm în faţa tentaţiilor, să întoarcem spatele celor sfinte, să vorbim de rău, să arătăm cu degetul, să poftim, să gelozim şi să fim slabi atunci când ar trebui să fim cei mai puternici.

Citeşte şi: E Paştele doar o friptură de miel, un drob şi nişte ouă?

Ce s-a întâmplat pe cruce

Moartea lui Isus n-a fost o moarte care să vină repede, ci o moarte lentă, prin aşteptare, o suferinţă prelungită, o agonie de neimaginat. Cuiele nu i-au fost bătute în podul palmei, după cum ni se arată în unele icoane. Nu era un bărbat masiv, însă nu toţi condamnaţii aveau o greutate normală, asemenea Lui. Aşa se face că romanii au ales să bată cuiul pe antebraţ, prin încheietură. Astfel, pironul nu putea rupe palma din cauza greutăţii corpului iar condamnaţii erau, în acest fel, ţinuţi pe cruce mai multe zile. Cel mai probabil, palmele i-au fost legate de cruce cu o sfoară iar picioarele au fost penetrate de un singur cui, mai lung, care le-a fixat de lemn.

Se ştie că metoda romanilor nu căuta moartea rapidă a omului, ci tortura. Tocmai de aceea lui Isus Hristos, se spune în Evanghelie, i-a fost dat să bea oţet şi nu apă. Condamnaţii erau forţaţi să moară de sete, de foame şi de durere. Mai mult, erau şi biciuiţi înainte. Ritualul era să fie aplicate câte 13 lovituri de bici, de câte trei ori. Biciul nu era însă unul obişnuit, ci unul proiectat în aşa fel încât să rupă cât mai mult din carne şi să provoace sângerări cât mai mari.

Citind rândurile de mai sus, parcă nu ne mai vine nici măcar să ne încruntăm dacă mingea din spatele blocului a nimerit fix în geamul nostru, nu-i aşa? Loviturile de bici, cuiul trecut prin carne, buretele înmuiat în oţet, suliţa împunsă sub coastă, urletele şi rânjetele soldaţilor parcă posedaţi, coroana de spini încarnată pe frunte... toate fac tabloul de coşmar al unei umilinţe menite să... salveze. Să aducă iertare. Să spele păcatul de pe faţa pământului şi să îmbrace omenirea în haine curate, de copii ai lui Dumnezeu. Să-L slăvim, aşadar, pe Cel care a murit pentru noi şi să-I aducem mulţumire în fiecare zi pentru viaţa nouă pe care ne-a dat-o în dar.

Vezi şi: De ce nu avem voie să mâncăm urzici și oțet în Săptămâna Mare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?