Data publicării:

Când a plâns Băsescu, în cei zece ani ”răi” de mandat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Traian Băsescu îşi repetă întotdeauna strategiile politice de succes, arată Mugur Ciuvică în cartea sa, recent lansată, ”Zece ani răi”. Ciuvică dă ca exemplu celebrul plâns prezidențial.

”Până în octombrie 2004, când îi luase locul lui Stolojan în cursa pentru alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu nu mai plânsese niciodată în public, scrie Ciuvică. După ce vede că reţeta funcţionează, începe să plângă întruna: la muzeul Holocaustului în 2005, la Academia Navală tot în 2005, la Casa Olimpică de la Beijing în 2008, la o emisiune de umor din 2009 în care recită o poezie proprie despre moartea mamei sale care era încă în viață, la Şcoala de vară a UNPR în 2011 ş.a.m.d. În 19 iunie 2014, la Cotroceni, după arestarea fratelui său, Traian Băsescu avea să spună printre lacrimi: Între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”.

Publicul, convins că Stolojan este pe moarte

”În 2 octombrie 2004, candidatul Alianţei PNL-PD, Theodor Stolojan, îşi anunţă retragerea din cursa pentru Preşedinţia României, invocând motive de sănătate, scrie Mugur Ciuvică. După discursul lui Stolojan, Băsescu se ridică în picioare, se preface că vrea să vorbească, dar se opreşte şi, ducându-şi mâna la faţă, începe să plângă. În urma acestui spectacol dezgustător, Traian Băsescu devine candidatul Alianţei DA la Preşedinţia României. Spectacolul lui Băsescu e ieftin, dar de succes. Puţini sunt cei care în acel moment nu sunt păcăliţi de cabotinismul lui Traian Băsescu. Liderul PUR, Dan Voiculescu, are, în 4 octombrie 2004, una dintre cele mai ferme reacţii la mascarada lui Băsescu: Un Traian Băsescu în fruntea ţării şi în fruntea unei coaliţii care, prezumtiv, ar prelua guvernarea, ar arunca definitiv România în haos, lucru la care se pricepe cel mai bine primarul Bucureştiului. Theodor Stolojan nu este pe moarte, aşa cum lasă Băsescu să se înţeleagă. Unsprezece ani mai târziu, în 2015, Stolojan este în continuare sănătos, nu a fost internat, nu a fost operat, nici nu e sigur că i-a curs vreun pic nasul”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel