O echipă de jurnalişti din Germania a publicat într-o revistă ştiinţifică mai puţin cunoscută un studiu fals despre cancer, în cadrul unei ample investigaţii axată pe publicaţiile lipsite de scrupule, informează joi publicaţia Le Monde, citată de AFP.
Scopul anchetei jurnalistice a fost acela de a demonstra că oricine, care plăteşte, ar putea transmite 'ştiinţa falsă' sub pretextul că informaţiile sunt reale. Reporterii de la două media germane, cotidianul Süddeutsche Zeitung şi postul public de radio NDR, au transmis revistei ştiinţifice Journal of Integrative Oncology rezultatele unui studiu clinic care demonstra că extractul de propolis s-a dovedit mai eficient împotriva cancerului colorectal în comparaţie cu chimioterapia convenţională.
Publicat după câteva zile
Propolisul este o substanţă răşinoasă ce provine de la arbori şi este transformată de albine care o utilizează în procesul de construcţie a stupilor. Studiul a fost fictiv, informaţiile au fost fabricate, iar autorii, afiliaţi la un institut de cercetare imaginar, nu existau. Totuşi, articolul a fost acceptat în mai puţin de zece zile şi a apărut la 24 aprilie, a explicat Le Monde.
Site-ul cotidianului prezintă o versiune arhivată a acestui studiu care a fost eliminat imediat ce reprezentanţii revistei au fost notificaţi. În acesta se afirmă că cercetătorii au comparat eficacitatea chimioterapiei cu cea a capsulelor cu propolis. În plus, în concluzia pseudo-articolului ştiinţific se face referire la un subiect fără legătură, respectiv efectul masajului asupra afecţiunilor tromboembolice.
Zeci de editori lipsiţi de scrupule
Revista în cauză este publicată de un editor indian, Omics. Însă, conform Le Monde, zeci de editori lipsiţi de scrupule au creat sute de reviste cu acces deschis şi cu nume pompoase, care au toate caracteristicile revistelor ştiinţifice adevărate'', publicaţiile acoperind o multitudine de domenii ştiinţifice.
Fără niciun control asupra conţinutului lucrărilor prezentate, editorii pretind autorilor câteva sute de euro pe articol, precizează Le Monde şi NDR. În cazul celor mai prestigioase reviste de profil, la care publicarea necesită o examinare efectuată de oameni de ştiinţă din acelaşi domeniu (aşa-numita evaluare inter pares) iar procesul de validare durează, de obicei, câteva luni, autorii nu plătesc.
Vezi și: „Înfometarea, cea mai mare absurditate în tratarea cancerului”. Dr. Brodowicz, interviu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video