Data publicării:
Cancelarul german Olaf Scholz îi primește marţi la Berlin pe președinții Franței și Poloniei pe tema situației din Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz urmează să îi primească marţi la Berlin pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele polonez Andrzej Duda pentru discuţii despre criza ucraineană, a confirmat o reprezentantă a guvernului german, potrivit DPA şi Reuters.
Scholz i-a invitat pe cei doi şefi de stat să ia parte la o întâlnire în cadrul aşa-numitului format 'Triunghiul de la Weimar', a afirmat la Berlin purtătoarea de cuvânt adjunct a guvernului german, Christiane Hoffmann.
"Discuţia se va concentra pe situaţia din interiorul şi din jurul Ucrainei", a declarat ea presei.
Întrevederea survine după vizita lui Scholz la Washington, unde urmează să se întâlnească luni cu preşedintele american Joe Biden, scrie Agerpres.
Citește și: Două avioane cu trupe americane au aterizat în Polonia. Multe alte zboruri sunt aşteptate în cursul acestei zile
Două avioane militare americane au putut fi văzute aterizând luni dimineaţă pe un aeroport din Polonia, iar mai multe alte zboruri sunt aşteptate în cursul zilei pentru a aduce majoritatea trupelor suplimentare a căror trimitere în Europa a fost ordonată de către preşedintele american Joe Biden săptămâna trecută, pe fondul crizei legată de Ucraina.
Biden a dispus ca aproape 3.000 de militari să fie repoziţionaţi în Europa de Est pentru a proteja flancul estic al NATO de posibilitatea unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia, care a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană, neagă acuzaţiile Occidentului că ar intenţiona să invadeze ţara vecină, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Aproximativ 1.700 de militari, în principal din Divizia 82-a aeropurtată cu sediul în Fort Bragg (Carolina de Nord) vor fi dislocaţi în Polonia, în timp ce 1.000 de de militari americani, cu baza în Germania, urmează să fie desfăşuraţi în România.
Comandantul Diviziei 82-a aeropurtate, general-maiorul Christopher Donahue, a sosit sâmbătă în Polonia, iar o sursă militară a declarat că majoritatea trupelor sunt aşteptate să sosească în cursul zilei de luni.
După aterizarea luni dimineaţă a celor două avioane de transport militare pe aeroportul Rzeszow-Jasionka, în sud-estul Poloniei, un angajat al aeroportului a declarat pentru Reuters că alte trei sunt aşteptate. Un purtător de cuvânt al armatei poloneze a spus că luni sunt aşteptate mai multe avioane, dar nu a precizat câte. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News