Campionatul Mondial U23 de baschet 3x3, în România. Gheorghe Popescu: România poate găzdui şi Cupa Mondială FIBA 2027
Autor: Mihai Ciobanu | Publicat pe: 12 ian 2022, 09:25
WhatsApp
Gheorghe Popescu a vorbit despre proiectele în domeniul sportului la care lucrează din calitatea de consilier al premierului. 

"La prima intalnire oficiala din 2022, in calitate de consilier al primului ministru pe probleme de sport, am avut placerea de a discuta cu secretarul general al FIBA, Andreas Zagklis, in contextul in care Romania gazduieste, in octombrie, Campionatul Mondial U23 de baschet 3x3 (cea mai noua disciplina olimpica).

Alaturi de premierul Nicolae Ciuca, de ministrul Sportului, Eduard Novak, si de Carmen Tocala, presedintele Federatiei Romane de Baschet, am mai discutat posibilitatea ca tara noastra sa fie gazda Cupei Mondiale FIBA 2027 (seniori masculin), am vorbit despre sustinere guvernamentala a Planului strategic de dezvoltare a baschetului si despre promovarea baschetului in Romania.

Sunt determinat sa contribui la crearea de cat mai multe oportunitati pentru sportul romanesc care sa sustina performanta si competitivitate la nivel international a sportivilor nostri!", transmite Gheorghe Popescu. 

Ce a transmis Guvernul

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit  marți, 11 ianuarie, la Palatul Victoria, pe Secretarul General al Federației Internaționale de Baschet, Andreas Zagklis, aflat în vizită oficială la invitației președintelui Federației Române de Baschet, Carmen Tocală.

G Ad:

Principalele subiecte aflate pe agenda întrevederii au făcut referire la organizarea de către România, în luna octombrie,  a Campionatului Mondial de baschet 3x3 tineret, precum și pregătirea și organizarea Campionatului mondial de baschet masculin din anul 2027.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis intenția României de a se înscrie pe lista statelor care doresc să găzduiască, la București, o grupă a Campionatului Mondial de Baschet  Masculin din 2027.

„Apreciem, în mod deosebit, desemnarea României drept țară organizatoare a Campionatului Mondial de baschet 3x3 tineret, din luna octombrie a acestui an. Am înțeles că acest joc de baschet de 3x3 a fost introdus anul trecut la ediția Jocurilor Olimpice  de la Tokyo și felicit Federația Română de Baschet pentru prezența la această premieră olimpică. România își dorește să devină partener activ în proiectele pe care FIBA le va demara în domeniul cercetării, medicinei sportive, comunicării, marketingului sau planificării. Este foarte important să putem beneficia de expertiza dumneavoastră în dezvoltarea acestui sport, atât în cadrul programelor, cât și la nivel instituțional”, a precizat premierul Ciucă.

Cu această ocazie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă i-a mulțumit Secretarului General FIBA, Andreas Zagklis, pentru sprijinul acordat Federației Române de Baschet: „Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat Federației Române de Baschet și sportului în general. Eu personal, împreună cu echipa pe care o conduc suntem susținători ai sportului, încurajam și sprijinim dezvoltarea și practicarea acestuia”.

***

Anul acesta se împlinesc 90 de ani de când România a devenit membru Fondator al Federației Internaționale de baschet, alături de alte șapte state: Grecia, Italia, Argentina, Elveția, Portugalia și Cehoslovacia.

La nivel baschetbalistic, România a găzduit campionatele europene de juniori organizate în fiecare an, dar și Campionatul European din 2015 (feminin, Timișoara și Oradea) și 2017 (masculin, Cluj-Napoca).]

Campionatul Mondial de baschet se desfășoară o dată la 4 ani, ediția din 2023 urmând a se organiza în Japonia, Filipine și Indonezia. În acest moment s-a deschis procesul de aplicare pentru găzduirea Campionatului Mondial FIBA World Cup 2027.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro