Data publicării:

Campionatul Mondial de handbal feminin: România merge în optimi cu doar două victorii

Autor: Elena Bârsan | Categorie: Sport
WhatsApp

Meciul de handbal dintre naționala României și Rusia s-a încheiat cu scorul 27-30. Deși au pierdut, româncele au jucat cel mai bun meci din această ediție. În optimile Campionatului Mondial se vor întâlni cu Brazilia. 

România merge în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin cu doar două victorii-cu Puerto Rico și Kazahstan. Vineri, elevele lui Thomas Ryde au pierdut la 3 goluri diferență în fața Rusiei, scor 27-30, după ce au fost învinse în faza grupelor și de Spania și Norvegia.

Valentina Ardean Elisei a fost cea mai bună marcatoare a României împotriva Rusiei, cu 6 goluri. Pe locul al doilea a fost Cristina Neagu, cu 5 reușite.

În partea adversă, cea mai prolifică marcatoare în meciul de vineri a fost Anna Vyakhereva, care a înscris tot 6 goluri. 

În optimile de finală, tricolorele vor da piept cu Brazilia, care a terminat pe locul 1 în Grupa C, grație victoriei de vineri cu Franța, scor 21-20, informează digisport.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel