Nemanja Majdov, campion mondial, a fost suspendat cinci luni din judo pentru că la Jocurile Olimpice de la Paris și-a făcut semnul crucii, manifestându-și credința creștină. Într-o postare pe Facebook, Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a comentat acest eveniment făcând o paralelă între gestul creștinesc al sportivului sârb și „proliferarea păcatelor“ în spațiul public, punând accentul chiar pe deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, acolo unde s-a reconstituit scena Cinei celei de Taină cu diverși membri ai comunității LGBT.
„Un campion mondial și european la judo a fost suspendat timp de 5 luni din orice activitate sportivă pentru că a făcut semnul crucii înainte și după încheierea unui meci al său de la Jocurile Olimpice...
Gestul însemnării cu sfânta cruce a fost interpretat drept o încălcare a regulilor de concurs care interzic sportivilor să își afișeze credința religioasă.
Și totuși, un creștin se închină și înainte să lucreze și după ce a încheiat lucrul, și înainte să plece la drum și când revine acasă, dacă se așază la masă, dacă trece pe lângă o biserică. Și nu este vorba despre o „afișare” a credinței, de parcă ar dori să-și facă publicitate prin gestul în sine. Este vorba despre o invocare a ajutorului dumnezeiesc înainte de a începe ceva și o mulțumire adusă Celui Preaînalt după ce lucrarea în sine s-a încheiat.
Cu siguranță, sportivul de față nu a dorit să convertească mulțimile la creștinism sau să le impună celorlalți propria credință când s-a închinat înainte de concurs și după ce l-a încheiat.
El doar a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu și a mulțumit.
Rezultatul?
5 luni de suspendare.
Timp suficient să medităm la cât de ofensatoare a ajuns să fie considerată închinarea în public, la un concurs sportiv, dar și cât de liniștiți rămânem când multe alte păcate sunt proliferate, tot în public, chiar la deschiderea acelorași concursuri“, a scris Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Gem de struguri. Cea mai bună rețetă de sezon
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!
- Secretara-şefă a UMF "Carol Davila", găsită moartă de polițiști
- Exploziile pagerelor din Liban provoacă panică. Experții dezvăluie dacă telefoanele mobile pot fi și ele o țintă. Cum verifici dacă smartphone-ul tău e sigur