Campanii umanitare înșelătoare, după cutremurele din Turcia. Ai primit și tu acest mesaj? Nu trimite bani!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (EKATERINA BOLOVTSOVA)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (EKATERINA BOLOVTSOVA)
Atenţie la campaniile umanitare din mediul online, apărute în urma cutremurelor din Turcia. 

Specialiştii în securitate cibernetică spun că, imediat după producerea seismului, în mediul online, hackeri care pretindeau că sunt reprezentanţi ai unei organizaţii caritabile ucrainene au încercat să ceară bani utilizatorilor, scrie Rador.

Potrivit unei companii de securitate cibernetică, majoritatea mesajelor frauduloase provin de la adrese IP din Pakistan. Hoţii se folosesc de o organizaţie caritabilă fictivă din Ucraina pentru a atrage victimele. La o cercetare mai atentă, experţii au descoperit că, iniţial, aceasta a fost fondată pentru a oferi asistenţă victimelor războiului din Ucraina, dar pare că şi-a schimbat pentru moment misiunea şi vizează donaţii destinate victimelor cutremurului. Domeniul care găzduieşte pretinsa fundaţie a fost creat pe 3 octombrie anul trecut şi este deja depistat de către filtrele antispam şi antifraudă ale companiilor de securitate cibernetică.

În altă campanie înşelătoare, atacatorii informatici susţin că reprezintă o organizaţie caritabilă globală care colaborează cu UNICEF şi solicită donaţii pentru sprijinirea copiilor şi familiilor din ambele ţări. Spre deosebire de celelalte înşelătorii depistate până acum, destinatarii sunt rugaţi să trimită un email către organizaţie pentru a afla mai multe detalii despre modalităţile de a dona.

Prin acest tip de interacţiune, utilizatorii nu doar că îşi validează adresa de email, dar se expun şi la mai multe atacuri în viitor. În plus, ei riscă să ofere suplimentar informaţii personale şi financiare. Cei care primesc astfel de mesaje sau văd astfel de anunţuri, trebuie să fie atenţi la conţinutul mesajului, cum este scris, deoarece mesajele sunt prost redactate, cu greşeli gramaticale vizibile.

Persoanele care doresc să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie se pot îndrepta către organizaţiile caritabile cu reputaţie, prin paginile oficiale care permit efectuarea de plăţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel