Data actualizării:
Data publicării:

"Camion cu cadavre pe autostradă". Anunţul la 112 care a pus poliţia pe jar

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Trafic
Trafic

Un bărbat care a pus autoritățile pe jar după ce a sunat la 112 și a anunțat că, pe Autostrada Arad-Timișoara, este un camion frigorific în care sunt mai multe cadavre, este căutat de polițiști de peste 16 ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiș, Aurora Voicilă, incidentul s-a produs luni, în jurul orei 20.00. O voce masculină a sunat la 112 și a anunțat că într-un camion cu cabină frigorifică sunt opt cadavre, iar mașina se află pe Autostrada Arad-Timișoara. Polițiștii au stabilit că totul a fost o farsă pusă la cale de o persoană care nu a fost depistată, deocamdată.

„O persoană a sesizat prin serviciul de urgență 112 că, pe Autostrada Arad-Timișoara, s-ar afla un autoturism cu mai multe persoane decedate într-o cabină frigorifică. Din primele verificări, apelul nu se confirmă, în continuare efectuându-se verificări, urmând ca la finalul acestora să fie luate măsurile legale care se impun”, a declarat, corespondentului Mediafax, Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Dacă va fi prins, bărbatul va primi o amendă pentru falsa alarmare a polițiștilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel