Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că autobuzele și camioanele cu motor sub Euro 4 vor fi interzise, după ce orașul a ajuns „pe lista neagră" a Comisiei Europene pentru depășirea limitelor admise de dioxid de azot.
"Veste proastă: Timișoara a ajuns, alături de București, Iași și Cluj, pe lista neagră a Comisiei Europene pentru depășirea, în 2018, a limitelor admise la concentrația în aer a dioxidului de azot", anunță Robu, potrivit Mediafax.
"A venit vremea să intervenim"
Dioxidul de azot este o noxă degajată de mașinile cu motoare termice, mai ales de cele Euro 1 - Euro 3, adaugă edilul. Măsuri vor fi luate în cadrul campaniei „Timișoara - aer curat", spune Robu, susținând că unele au fost deja luate și dând ca exemplu Calea Aradului, Calea Buziașului sau Calea Șagului.
"Ei bine, a venit vremea să intervenim și asupra mașinilor! Știu că măsura este impopulară, dar ea trebuie luată, chiar dacă suntem în an electoral! Iar noi, ca oameni responsabili, punem mai presus de interesele noastre electorale și de orice altă natură, interesele orașului! Așadar, chiar dacă depășirile pe care le avem nu sunt mari, după cum s-a văzut, noi vom interzice circulația în Timișoara a autobuzelor și camionalor cu motor sub Euro 4!", spune primarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto