După rectificarea bugetară din august 2022 și urmare a comunicatului MAE prin care au declarat că vor achita despăgubirile, în sfârșit, după ani de așteptare, ISU a efectuat plata despăgubirilor datorate victimelor în dosarul Colectiv. Dar în cazul unui număr semnificativ de victimele ISU a achitat în conturile bancare ale executorilor judecătorești. Executorii au transferat banii către victime. Mai puțin, executorul Mirela Dumitru (BEJA “EXECUTORIS”) că decis să nu transfere banii victimelor Colectiv și a refuzat plata unui număr semnificativ de persoane (blocându-le despăgubirile, după afirmația acesteia în 40 de dosare de executare), pe motiv că prin suspendările încuviințate de către instanță în trecut, victimele nu pot încasa despăgubirile, chiar dacă statul-debitor (prin ISU) dorește să se achite de bună voie și chiar a și efectuat plata. Ea ca executor consideră că poate bloca acești bani.
Atitudinea și decizia acestei executoare este vehement criticată și combătută de către toți avocații victimelor, care arată că atitudinea executoarei Mirela Dumitru este abuziva și nelegală, susținând “Chiar dacă anterior plății debitorii ISU și Primăria Sector 4 au formulat contestații la executare și instanța le-a acordat suspendarea executării, oricare din debitori poate oricând în cursul acestei suspendări să decidă să achite de bună voie debitul victimelor. Și astfel executarea silită și suspendarea să rămână fără obiect. Dar dacă plata este făcută voluntar de debitor cu scopul de a stinge datoria, ce să mai “suspende” suspendarea? Prin Plata voluntară în timpul suspendării, atât executarea silită cât și suspendarea au rămas fără obiect (art. 703 alin.1 pct.1 rap la art. 703 alin. 2 din CPC), lucru evident oricărui student la drept în anul IV. Și cum poate executorul să refuze banii victimelor-creditoare chiar împotriva voinței debitorului de a le achita? Suspendarea executării, suspendă executarea forțată (silită) a debitorului, dar nu îl împiedică pe debitor să facă plata de bună voie (voluntar). Dacă debitorul (statul, prin ISU) dă comunicat că vrea să se facă plata voluntar (https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presă-483/) și o și face în dată de 06.09.2022. Atunci, cum se se opună executorul? Abuzul este evident și victimele au ajuns la cheremul acestei executoare, care refuză se le transfere banii și nu le mai răspunde nici la telefon.”
Avocații victimelor aduc următoarele argumente legale:
Astfel, atât prin comunicatele oficiale ale MAE din 31 august publicate oficial și făcute public https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presă-483/ se arată că debitorii achită și EXPLICIT obligației de plata a debitului, renunțându-se la beneficiul suspendării executării.
Comunicat de presă
Postat în: 31 august 2022
La rectificarea bugetară pe anul curent, bugetul Ministerului Afacerilor Interne a fost suplimentat cu fondurile necesare plății despăgubirilor stabilite prin Decizia penală nr. 566/A/12.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul Colectiv.
Astfel, 299,5 milioane de lei au fost virați în contul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov.
În acest sens, în perioada 1-9 septembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov va iniția procedura de plată, potrivit coordonatelor bancare indicate de fiecare parte civilă din dosar.
prin contestația la executare și cererea de suspendare formulat de ISU și Primăria Sector 4 se arată că nu se contestă suma executată, ci se solicită suspendarea doar pentru a permite debitorilor se primească prin rectificare bugetară fondurile necesare de la Guvern. Lucru care s-a realizat prin Ordonanță de rectificare Bugetară August 2022 și Comunicatul MAE în https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presă-483/
Declarația din comunicatul MAE (debitor ISU) a fost urmată corespunzător de plata integrală și voluntară a întregului debit prin ordine de plata, așa cum rezultă din recipisele de consemnare,
prin plata integrală a debitului, executarea a încetat față de toți debitorii (inclusiv primăria sct 4) cf art 703 alin.1 pct 1 rap la art. 703 alin 2 CPC
Încetarea executării silite -CPC
Art. 703: Cazuri de încetare a executării
(1)Executarea silită încetează dacă:
1. s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii;
(2)În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului.
Prin urmare, față de aceste dispoziții incidente și față de neaplicabilitatea prevederilor art. 701 alin. 4 din CPC, în prezența cauză, REFUZUL EXECUTORULUI ESTE NEÎNTEMEIAT ȘI VĂDIT ABUZIV.
--
Contactată de un reprezentant al redacției DC News, Mirela Dumitru, executor, a afirmat ferm că nu dorește să comenteze situația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”