Call center pentru vârstnicii afectați de izolare
Ministerul Fondurilor Europene a semnat joi, 21 mai, la data promisă, contractul în valoare de 17 milioane de euro care asigură finanțarea celor 1.000 de asistenți sociali care vor avea grijă de peste 100.000 de bătrâni și persoane cu dizabilități afectate de izolarea impusă de pandemie.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Asociația Profesională Nonguvernamentală de Asistență Socială ASOC, în calitate de beneficiari ai finanțării, asigură implementarea proiectului și operaționalizarea Call Center-ului național prin care se coordonează și monitorizează solicitările venite de la persoanele care au nevoie de sprijin.
„O nouă inițiativă a Ministerului Fondurilor Europene se concretizează la termenul promis. Vorbim de bătrâni și persoane cu dizabilități care în câteva zile vor avea unde semnaliza telefonic nevoile pe care le au, de la cumpărarea medicamentelor, până la ajutor în întocmirea dosarelor pentru a beneficia de sprijinul financiar acordat de primării”, a declarat ministrul Marcel Boloș la semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
61,3 milioane de euro pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități
Proiectul lansat de Ministerul Fondurilor Europene, în valoare de 84.507.315,66 lei (17,3 milioane euro), este complementar inițiativelor lansate deja prin POCU: 24 milioane de euro pentru servicii comunitare integrate derulate de 119 echipe integrate de asistenți sociali, asistenți comunitari și consilieri școlari, respectiv 20 de milioane de euro pentru servicii publice de asistență socială în peste 300 de comunități.
Acestui total de 61,3 milioane de euro se adaugă inițiativele private și alte apeluri competitive finanțate din fonduri europene aflate în derulare în prezent.
„Începând cu exercițiul financiar 2021 – 2027 România va avea pentru prima oară un Program Operațional dedicat combaterii sărăciei și grijii pentru vârstnici, în valoare de 1 miliard de euro. Dar și obligația de investi cu cap acești bani atât de necesari unui număr mare de români”, a concluzionat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News