Data publicării:

Călin Popescu-Tăriceanu: Toată lumea face gargară cu corupția

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, în cadrul Adunării generale a Asociației Comunelor din România, pentru o continuare a creșterii nivelului de salarizare în administrația locală. De asemenea, liderul ALDE a spus  că "toată lumea în România face gargară cu corupția, iar de dimineață până seara numai cu corupția în gură stau".

"M-am bucurat foarte mult că am putut să punem în aplicare decizia care a fost susținută de noi în campanie de creștere a salariilor pentru cei care lucrează în administrația locală. În România, după cum vedeți, de câțiva ani buni, este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulți primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, deoarece le-au afectat imaginea publică, nu i-au lăsat să lucreze. Foarte mulți, în final, s-a dovedit că sunt nevinovați. Dar au făcut acest periplu prin fața televizoarelor, pe care îl vedem de câțiva ani de zile și care parcă, are drept scop, umilirea unor oameni și distrugerea elitelor românești.

Ei bine, toată lumea în România face gargară cu corupția, de dimineața până seara, numai cu corupția în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupției. Nimeni nu vorbește despre cauzele corupției din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administrație care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiți, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost și să avem și performanță", a spus președintele Senatului.

[citeste si]

El a subliniat că o creștere a nivelului de salarizare va avea ca efect și atragerea celor mai buni specialiști în acest sector.

"Nici în comunism nu funcționa ideea aceasta (a obținerii de performanțe, în contextul unei salarizări modeste — n.r.). Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare și calitatea administrației. (...) Mă bucură că Guvernul condus de domnul Grindeanu a luat această măsură, pe baza programului politic pe care cele două partide, care formează alianța PSD-ALDE, l-au avut în campania electorală. Sigur, sper ca efectul secundar (...) să fie diminuarea cauzelor corupției în România. Eu cred că nivelul de salarizare va trebui să crească în continuare pentru a fi unul motivant, stimulant, pentru a aduce cei mai buni specialiști să lucreze alături de dumneavoastră în folosul oamenilor", a adăugat Tăriceanu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel