Călin Popescu Tăriceanu, prima declarație după întâlnirea cu Dacian Cioloș
Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut o primă declarație după întâlnirea cu Dacian Cioloș, care ar putea fi viitorul premier.
"Foarte bună discuția. Ne-a prezentat în linii mari, cu răbdare și cuprinzând lucrurile cele mai importante, direcțiile de acțiune ale viitorului Guvern, câteva chestiuni legate de viitoarea structură. I-am comunicat că nu vom putea să luăm o decizie decât după ce domnia sa va prezenta programul de guvernare și echipa. Ulterior, vom organiza o discuție în ALDE și ne vom putea pronunța", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul politic a precizat că i-a prezentat lui Dacian Cioloș o listă de chestiuni economice pe care le-am promovat, pe care le cunoașteți, care urmează să fie aplicate de la 1 ianuarie 2016, unele dintre ele de la 1 ianuarie 2017. "A avut o abordare pozitivă, nu i-am cerut să se pronunțe", a mai spus președintele Senatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News