Data publicării:
Călin Nistor, la şefia DNA. Are o şansă uriaşă să transforme instituţia
CSM a decis să avizeze delegarea la şefia DNA a lui Călin Nistor.
Consiliul Superior al Magistraturii a avizat, joi dimineaţa, delegarea la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Călin Nistor.
Eu cred că e o mutare foarte bună. Într-un moment în care, practic, justiţia din România nu mai există - vedeţi ce se petrece - există şansa ca DNA-ul să revină la raţiunea pentru care a fost creat: combaterea corupţiei. Şi domnul procuror Călin Nistor despre care am citit cu toţii în presă, în ultimii ani ai epocii Kovesi nu a intrat în jocurile politice care s-au făcut în acea instituţie. Acest lucru i-a adus şi respectul colegilor. Să nu credeţi că procurorii nu ştiu, şi aveţi nişte exemple memorabile, doamna procuror Iorga Moraru care nu a acceptat să meargă la detectorul de minciuni după înregistrarea faimoasă a doamnei Kovesi cu decapatul de prim-miniştri şi, din senin, coincidenţă, i s-a inventat un dosar penal la unitatea de elită de la DNA Ploieşti.
Dar domnul procuror Călin Nistor are o şansă uriaşă să transforme instituţia în ceea ce trebuie să fie, nu casă de filme, nu trambulină pentru funcţii internaţionale, nu abuzuri. Pur şi simplu anchete, procurori, o instituţie de nivel occidental cu care, până la urmă, România chiar să se mândrească, să crească nu să fie distrusă.
Vezi şi: Kovesi, audiere. PSD: Lăsați probele să vorbească, nu politicienii!
Kovesi, citată în calitate de suspect. Mircea Badea, prima reacție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News