Călin Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuți DJ, a murit
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Călin Gheorghe, una dintre vocile PRO FM, Europa FN și Radio Guerrilla, a murit. Anunțul a fost făcut de foștii săi colegi de la Radio Guerrilla pe pagina de Facebook.

„Călin Gheorghe, fostul nostru coleg și prieten, un om cu o voce ca o prietenie de-o viață, a plecat astăzi dintre noi. Clar, viața câteodată o ia razna. Drum bun, Călin Gheorghe. Mulțumim.”, se arată în postarea colegilor de la Radio Guerrilla pe Facebook.

Călin Gheorghe a fost DJ la ProFM (1995 – 2005), iar apoi a trecut la Radio Guerrilla. În ultimii doi ani a fost DJ și la Radio Seven, iar de la începutul acestui an se afla la Europa FM, scrie ȘtirileProtv.ro.

„O voce de om bun” „Poți exersa vorbirea. Poți simula entuziasmul și/sau priceperea. Poți chiar fenta – o vreme – lumea. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, radioul tot te dă de gol, pentru că vocea te dă de gol. E-atît de simplu. În cazul lui Călin, vocea era exact cum era omul – caldă, calmă, educată. Gravă fără să devină vreodată plicticoasă și – cînd era cazul – ghidușă fără să vireze în hăhăială tembelă”, a scris  Filip Standavid (Digi Fm), pe contul său de Facebook.

Călin Gheorghe a fost unul dintre pionierii FM-ului național de după ’89, făcând parte din echipa Pro FM, cea mai mai populară stație radio a acelor vremuri, alături de  Andrei Gheorghe. Mai apoi a trecut la Radio Guerrilla, iar în ultima perioadă a colaborat cu Radio Seven și a realizat emisiunea săptămânală dedicată muzicii pop-rock de la Europa FM.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel