Conform unor informații, un dosar penal ar fi fost deschis pe numele lui Călin Georgescu pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război, transmit surse Realitatea Plus.
VEZI ȘI: AUR, posibilă desființare: Călin Georgescu, propunerea lui Simion la președinția partidului, încalcă Legea 217/2015
Conducerea AUR sabotează propriul partid, ba chiar încearcă să determine desființarea acestuia, pentru fapte penale.
După comunicatul în care Simion și Târziu minimalizează Holocaustul, Călin Georgescu face declarații stupefiante despre Zelea Codreanu, Ion Antonescu și neagă crimele legionarilor. Legea 217/2015 consideră infracțiuni astfel de fapte. Cei care încalcă legislația pot ajunge la închisoare, iar partidul din a cărui conducere fac parte poate fi desființat.
Călin Georgescu a fost propus de George Simion președinte de onoare al partidului, în 24 ianuarie, la Iași. Propunerea nu a fost încă validată în forurile statutare.
”L-am întrebat pe Călin Georgescu de ce îl consideră Erou pe Corneliu Zelea Codreanu. Mi-a dat un răspuns stupefiant: pentru că s-a luptat pentru moralitate”, scrie Dan Andronic pe Facebook. ”Despre Holocaust nu a știut ce să spună, iar finalul este apoteotic! Asasinarea lui Duca, Armand Călinescu, Madgearu, Iorga sunt exemple de istorie falsificată. Cred că cineva are interesul să termine AUR, altfel nu-mi explic greșelile incredibile din ultimele săptămâni”, își încheie postarea analistul citat.
”Dacă nu vrei să ții cont de demonstrații, ești ori rău intenționat, ori ignorant”
Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român se arată, de asemenea, revoltat de declarațiile lui Georgescu. ”Citesc că a declarat că Zelea Codreanu și Antonescu au făcut ”și fapte bune”, dar că despre alte fapte (se prezumă, cele rele), nu se poate pronunța, pentru că trebuie să le demonstreze istoricii. Păi, istoricii le-au demonstrat! Pe alea bune nu trebuie să le demonstreze istoricii? Doar pe alea rele? Pe alea bune le știe dl. Georgescu de la el de-acasă? Despre faptele bune și faptele rele pe care le-au făcut personajele istorice, ele nu mai trebuie demonstrate, pentru că au fost, deja, demonstrate. Dacă nu vrei să ții cont de demonstrații, ești ori rău intenționat, ori ignorant”, scrie Nițulescu. Vedeți aici mai mult.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”