Data publicării:
Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024
Vezi în articol care este calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024.
Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.
Potrivit calendarului, în perioada 3-18 mai va avea loc prima etapă în calendarul de înscriere care conţine completarea, depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere. Procesarea acestor cereri şi repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie va avea loc între 19 şi 22 mai.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar continuă cu:
* 23-29 mai - procesarea cererilor-tip de înscriere prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere; admiterea (în limita locurilor disponibile)/respingerea cererilor;
* 30 mai - repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri, şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie;
* 31 mai - afişarea, la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, a listei candidaţilor înscrişi; afişarea numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere va avea loc astfel:
* 5 iunie - comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile;
* 6-12 iunie - depunerea/transmiterea şi validarea cererii-tip de înscriere de către părinţii ai căror copii nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ/care nu au participat la prima etapă de înscriere;
* 13-14 iunie - procesarea cererilor-tip de înscriere;
* 15 iunie - afişarea, la fiecare unitate de învăţământ, a listelor finale cuprinzând copiii înscrişi în clasa pregătitoare.
Pentru cea de-a doua etapă, se menţionează că cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru unităţile de învăţământ unde există locuri disponibile după încheierea primei etape de înscriere. Părinţii/reprezentanţii legali completează, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, maximum trei opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile. Cererea se depune/se transmite şi se validează la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News