Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 7 martie 2024
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Pe data de 7 martie, sunt prăznuiți Sfântul Cuvios Pavel și Sfinţii Mucenici Episcopi Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie.

Sfântul Pavel a descoperit că soţia sa era desfrânată, într-o zi când s-a întors acasă neaşteptat şi a găsit-o înşelându-l cu un alt bărbat. Cu blândeţe, el le-a spus că nu îi pasă ce fac, dar va lua martor pe Iisus Hristos şi nu mai vrea să o vadă înaintea ochilor săi. A decis să se retragă și să devină călugăr.

Sfinţii Mucenici Episcopi Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie au fost trimişi ca misionari în Cherson de către Patriarhul Ierusalimului, pentru a răspândi Evanghelia şi a aduce lumină în aceste ţinuturi păgâne. Ei au fost martirizaţi de necredincioşi, inclusiv de evrei, greci şi sciţi.

Vasilevs a fost ucis de păgâni după ce a înviat din morţi copilul conducătorului din Cherson. Ulterior, episcopii Evghenie, Agatodor şi Elpidie au fost de asemenea ucişi de păgâni, iar Efrem a fost decapitat, scrie crestinortodox.ro. Episcopul Eterie a reuşit să alunge păgânii cu ajutorul împăratului Constantin cel Mare, dar a fost și el omorât.

Când Sfântul Capiton a fost numit episcop pentru sciţii sălbatici și primitivi, aceştia l-au pus să intre într-un cuptor de foc, spunând că îl vor crede doar dacă va ieşi viu. Capiton a intrat în foc şi a rămas acolo timp de un ceas, fără să-i fie afectate nici măcar hainele.

În urma acestei minuni primitivii sciţi au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor, mare şi puternic, Care le apară pe slugile Lui de flăcările focului!". După un timp, păgânii l-au înecat în râul Nipru.

Rugăciunea zilei de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.

Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

Sursa: doxologia.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel