Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 octombrie 2019
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 octombrie 2019. Pe data de 30 octombrie, sunt prăznuiți Sfinții Mucenici Zenovie, episcopul, și Zenovia, sora sa.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 octombrie 2019. Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit în timpul împăratului Diocletian (284-305). Şi-au împărţit toată averea mostentita de la părinţi săracilor. Zenovie a fost ales episcop al cetăţii Egeea. Dumnezeu i-a dăruit puterea de a vindeca toată boala şi neputinţă din popor.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 octombrie 2019. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, Zenovie a fost arestat şi dus înaintea Prefectului Lysias care i-a spus: "Ai de ales una din două: ori viaţa, ori moartea; însă viaţa o vei avea dacă vei aduce jertfa zeilor noştri". Sfântul Zenovie a zis: "Viaţa fără Hristos moarte este, câtă veme moartea pentru El înseamnă viaţa, nicidecum moarte", scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 octombrie 2019. În timp ce era supus chinurilor, Zenovia, sora sa, a spus că doreşte să bea şi ea paharul pe care îl bea fratele ei. Au fost aruncaţi împreună în foc şi decapitaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News