Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie - Cruce neagră. Dezlegare la pește. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliştea Sibiului. La vârsta de 19 ani ajunge în Țara Românească şi intră în slujba mitropolitului grec Roşca, arhiereu aflat în Bucureşti. În anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primeşte treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie - Cruce neagră. Dezlegare la pește. Ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareţ pe atunci al Mănăstirii Vatoped. În anul 1763 îl însoţeşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 - din pricina ocupaţiei austriece instaurata asupra Bucovinei - se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie - Cruce neagră. Dezlegare la pește. După o altă perioadă de 4 ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu şi la Neamţ (aici fiind stareţ Paisie Velicicovschi), apoi trece în Tara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că orânduieşte aici o mănăstire cu aleasa viaţa de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. A refăcut vatră monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 3 decembrie - Cruce neagră. Dezlegare la pește. În 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea îi dă conducerea mănăstirii Căldăruşani. A trecut la cele veşnice la 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema