Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 februarie 2024

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 februarie 2024. Pe data de 26 februarie, este prăznuit Sfântul Porfirie.

Sfântul Porfirie s-a născut în Tesalonic. La 25 de ani, s-a retras în Egiptul, fiind tuns în monahism. După cinci ani, ajunge la Ierusalim, scrie crestinortodox.ro. Aici va fi hirotonit preot de către Pravliu, patriarhul Ierusalimului, şi va păzi lemnul Crucii.

După un timp, Dumnezeu i se descoperă spunându-i: "Dă-mi Mie visteria - adică lemnul Crucii - pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoţesc cu o mireasă cu adevărat săraca, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să o împodobeşti, ca să-şi uite sărăcia cea dintâi". 

Păgânii din Gaza auzind că vine Sfântul Porfire în ţinutul lor, au pus pe cale spini, gunoi, au săpat gropi, au făcut fum necurat cu scopul de a-l întoarce din cale. Sfântul le răspundea numai prin minuni.

Sfântul Porfire va cere ajutor de la împăratul Constantinopolului şi de la Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a risipi templele idoleşti. Va distruge cele opt temple idoleşti vestite din Gaza: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii şi lui Marnas, iar în locul unui altar închinat zeilor va construit o biserică.

Rugăciune la începerea lucrului

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiule Unule-Născut al Tatălui Celui fără de început, care în Sfânta Ta Evanghelie, ai zis: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez”; Tu, Doamne, Cel ce ai grăit prin gura Proorocului Tău, David: „Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa, până seara”; şi iarăşi Tu ai hotărât prin gura fericitului Tău Apostol Pavel, că: „Cel ce nu lucrează, nici să nu mănânce”. Apoi, Însuţi Tu, ai grăit cu Însăţi preacurată gura Ta: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” şi „Orice veţi cere (de la Tatăl) întru Numele Meu, Eu voi face...”. Doamne, Dumnezeule, ascult din toată inima Dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta, rugându-mă: ajută-mi cu Harul Tău, să săvârşesc lucrul ce am început în Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!"

Sursa: doxologia.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel