Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 25 iulie 2023

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 25 iulie 2023. În fiecare an, pe 25 iulie, creștinii prăznuiesc Adormirea Sfintei Ana.

Sfânta Ana făcea parte din seminția lui Levi și era fiica Mariei și a preotului Natan din neamul lui Aaron. Aceștia au trăit în perioada reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 î.Hr.). Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, căsătorită în Betleem, a născut-o pe Salomi.

Sovi, căsătorită tot în Betleem, a născut-o pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana, căsătorită în Galileea cu Ioachim, a născut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astfel, Salomi, Elisabeta și Sfânta Fecioară Maria au fost verișoare primare.

Sfânta Ana a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. De menționat este că, la vârsta de trei ani, Preasfânta Fecioară Maria a fost dusă la Templul din Ierusalim. După moartea lui Ioachim, Sfânta Ana s-a mutat în Ierusalim alături de Sfânta Fecioară Maria. Acolo și-a petrecut restul zilelor în rugăciune, post și fapte bune.

Tropar la Adormirea Sfintei Ana

Pe Ceea ce a născut Viaţa, în pântece o ai purtat, pe Curata Maică lui, Dumnezeu, de Dumnezeu Gânditoare, Sfânta Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greşeli, pururea fericită.

Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, este socotită ocrotitoarea copiilor şi a maternităţii, căci ea a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel