Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 februarie - Cruce Neagră
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 februarie - Cruce neagră. Pe data de 24 februarie, este prăznuită "Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul".
Irod, în timpul unui ospăț organizat pentru a sărbători ziua sa de naștere, a ordonat decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl criticase pe Irod pentru relația sa imorală cu Irodiada, care era soția fratelui său. Într-o dorință nemiloasă de răzbunare, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica sa, care îi impresionase prin dansul ei pe oaspeți, în special pe Irod, să ceară capul lui Ioan Botezătorul ca recompensă.
Din teama că trupul acestuia ar putea fi înviat dacă ar fi fost îngropat împreună cu capul, Irod a permis ucenicilor doar trupul sfântului. Conform tradiției, Sfânta Ioana, soția dregătorului lui Irod, a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat în Ierusalim, pe Muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta este considerată prima descoperire a capului sfântului, potrivit crestinortodox.ro.
Mai târziu, un bărbat bogat s-a retras în viața monahală, adoptând numele de Inochentie. El s-a stabilit chiar în locul unde era îngropat capul lui Ioan Botezătorul. Dorind să construiască o chilie, el a săpat adânc și a găsit vasul de pământ în care se afla capul. După ce a adus onorurile cuvenite moaștelor, le-a reînhumat în același loc. Prin intermediul a doi călugări, capul sfântului a fost dus în Emesa, Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei l-a dust în biserica din oraș. Aceasta este considerată a doua descoperire.
În timpul cruciadelor, cruciații au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-au dus în Franța, unde l-au depus într-o biserică din Amiens, unde se află și în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News