Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 21 iulie 2021
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 21 iulie 2021. Pe data de 21 iulie, sunt prăznuiți Sfântul Proroc Iezechiel și Cuvioşii Rafael şi Partenie de la Agapia.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 21 iulie 2021. Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia sunt prăznuiţi pe 21 iulie. Cuviosul Rafael s-a născut în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului. A fost monah la Agapia din Deal, în secolul al XVI lea. Din documente reiese că Sfântul Ierarh Dosoftei i-a cinstit moaştele, scrie crestinortodox.ro. În vechile pomelnice este numit "Fericitul stareţ Rafael". Părţi din moaştele sale se păstrează în mănăstirile din Moldova.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 21 iulie 2021. Cuviosul Partenie a trăit în secolul al XVII lea. Din relatările Sfântului Dosoftei, reiese că Partenie a fost contemporan cu mitropolitul Moldovei. Potrivit Tradiţiei, Sfântul Partenie a sihăstrit în muntele "Scaunele". Se ruga toată ziua, iar noaptea, în timp ce rostea rugăciunea lui Iisus, împletea coşuri. Dormea foarte puţin. A trecut la Domnul în anul 1660. Moaştele sale au darul tămăduirii.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 21 iulie 2021. Sfântul Proroc Iezechiel a fost fiul lui Buzi, un preot din cetatea Săriră. Iezechiel a fost luat în captivitate babilonică în vremea lui Nabucodonosor. A fost contemporan cu prorocul Ieremia. Însă, Iezechiel prorocea şi învaţă poporul evreu luat rob în Babilon, spre deosebire de Ieremia care învaţă poporul şi prorocea la Ierusalim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel