Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 20 martie 2024
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 20 martie 2024. Pe data de 20 martie, sunt prăznuiți Sfinţii mucenici ucişi în Mânăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit.
Păgânii etiopieni au atacat Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit în secolul al VIII lea, crezând că mănăstirea adăposteşte multe bogăţii. Pentru că nu au găsit nimic, aceştia i-au ucis pe cei care trăiau acolo.
Monahii, sfătuiţi de Stareţul Toma, au zis: "Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, şi prearusinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toţii junghiaţi aici, junghiaţi vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru Care am şi venit să locuim aici."
Pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu săgeţi, iar pe alţii i-au închis în peştera Sfântului Sava, scrie crestinortodox.ro. La uşa peşterii au pus apoi foc, astfel încât monahii au murit sufocaţi de fum.
Rugăciunea zilei de miercuri
Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News