Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 iunie 2023
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 2 iunie 2023. Pe data de 2 iunie, este prăznuit Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceva s-a născut în Trapezunt (Asia Mică), în jurul anului 1300. Sfântul Ioan îşi câştigă existenţa făcând negoţ împreună cu tatăl său. Vindeau icoane, smirnă, mătăsuri de provenienţă bizantină şi cumpărau grâu, vite, miere sau diverse roade ale pământului, scrie crestinortodox.ro.

Într-una dintre călătoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat în contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfârşitul acestei călătorii, catolicul i-a spus conducătorului tătar al cetăţii că Ioan doreşte să devină musulman. Dar în fața tătarului, Ioan mărturiseşte că Hristos este singurul Dumnezeu. După multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost târât prin cetate de coada unui cal. În urma acestei pedespe, Ioan se roagă lui Dumnezeu.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia şi i-a tăiat capul. Deşi nu s-a permis îngroparea lui, acest lucru a fost posibil după ce, prin minune, trei îngeri au tămâiat trupul său. Mai târziu, Ioan i s-a arătat în vis unui preot, care i-a luat moaştele şi le-a aşezat în altarul bisericii în care slujea. Acolo au stat până când sfintele sale moaşte au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) şi aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moaştele sfântului Ioan cel Nou au fost aşezate în biserica Mirautilor, pe atunci catedrala mitropolitană.

Amintim că, în anul 1950, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, între sfinţii cu moaşte din România al căror cult a fost generalizat în toată Biserica, s-a aflat şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel