Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 martie 2024

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 martie 2024. Pe data de 18 martie, este prăznuit Sfântul Chiril.

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim, în anul 315 după Hristos, și a fost hirotonit diacon de către Macarie al Ierusalimului, iar preot de episcopul Maxim II, scrie crestinortodox.ro.

Cum putea un episcop arian să numească pe cineva care nu-i împărtăşea învăţătura

După numirea sa pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict. Cearta a dus la exilarea de trei ori a lui Chiril. Sfântul Grigorie de Nyssa este trimis să cerceteze această situaţie. Sfântul Grigorie mărturiseşte că Biserica de la Ierusalim are parte de o credinţă sănătoasă.

Sfântul Chiril a luptat împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constantius, fiul Marelui Constantin, și împotriva evreilor, care aveau mari privilegii şi puteri.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel