Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixată în secolul al V lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile.
Existau şi creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
Scoaterea Sfintei Cruci s-a instituit la dorinţa comună a ortodocşilor greci şi ruşi, întru prăznuirea biruinţei simultane pe care au repurtat-o ruşii asupra bulgarilor şi grecii asupra sarazinilor. Pe 1 august, la Constantinopol era scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci din Palatul Imperial până la catedrala Sfânta Sofia. De aici se făceau, până pe 15 august, diverse procesiuni pentru a-i feri pe creştini de suferinţe şi boli.
Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria
"Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?
Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.
Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin".
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.
La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima