Calendar creștin ortodox, 3 ianuarie. Sărbătoare mare - Ce NU ai voie să faci vineri. Era din seminţia lui Zabulon şi s-a născut într-un sat din Palestina după întoarcerea poporului evreu din robia babiloniană. Cuvântul său (cuprins în cele trei capitole ale cărţii sale din Vechiul Testament) se adresează semenilor săi care se purtau cu viclenie în faţa lui Dumnezeu.
Calendar creștin ortodox, 3 ianuarie. Sărbătoare mare - Ce NU ai voie să faci vineri. Sfântul Proroc Maleahi vesteşte poporului lui Israel ziua venirii Domnului - venirea lui Hristos - şi ziua judecăţii.
Calendar creștin ortodox, 3 ianuarie. Sărbătoare mare - Ce NU ai voie să faci vineri. Numele de Maleahi, "înger", i-a fost dat, pe de o parte pentru că vieţuia ca un înger, iar pe de alta, pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu. Sfântul Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său. A murit tânăr fiind şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor").
Calendar creștin ortodox, 3 ianuarie. Sărbătoare mare - Ce NU ai voie să faci vineri. În această zi, creștinii ortodocși nu au voie să se certe, să înjure sau să bârfească. Trebuie să se pregătească pentru marea sărbătoarea - Botezul Domnului - prin smerenie și rugăciune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui