În prezent, vedem Calea Lactee absorbind cele două galaxii satelite ale sale, Norii lui Magellan. Soarta lor este probabil pecetluită și vor intra complet în galaxia noastră într-un viitor cosmic.

Cercetătorii au crezut că ultima fuziune majoră a avut loc în trecutul îndepărtat al Căii Lactee, acum între 8 și 11 miliarde de ani, dar noi cercetări amplifică ideea că a fost mult mai recentă: cu mai puțin de 3 miliarde de ani în urmă, scrie Science Alert.

Această nouă perspectivă asupra istoriei noastre galactice vine mulțumită misiunii Gaia a ESA. Lansată în 2013, Gaia cartografiază 1 miliard de obiecte astronomice, majoritatea stele. Le măsoară în mod repetat, stabilind măsurători precise ale pozițiilor și mișcărilor lor.

O nouă lucrare publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society ce se intitulează „Resturile „Ultimei fuziuni majore” sunt dinamic tinere”. Autorul principal este Thomas Donlon, cercetător post-doctoral în fizică și astronomie la Universitatea din Alabama, Huntsville. Donlon a studiat fuziunile din Calea Lactee de câțiva ani și a publicat alte lucrări pe această temă.

De fiecare dată când o altă galaxie se ciocnește și se contopește cu Calea Lactee, aceasta lasă un fel de riduri. „Riduri” evident nu este un termen științific, ci este un termen umbrelă pentru mai multe tipuri de morfologii cosmice.

Aceste riduri se deplasează prin diferite grupuri de stele din Calea Lactee, afectând modul în care stelele se mișcă prin spațiu. Măsurând pozițiile și vitezele acestor stele cu mare precizie, Gaia poate detecta amprenta ultimei fuziuni majore.

„Devenim mai ridați pe măsură ce îmbătrânim, dar munca noastră dezvăluie că opusul se întâmplă cu Calea Lactee. Este un fel de Benjamin Button cosmic, care devine mai puțin ridat în timp”, a spus autorul principal Donlon într-un comunicat de presă.

„Privind modul în care aceste riduri se disipă în timp, putem urmări când Calea Lactee a experimentat ultimul ei accident de anvergură – și se dovedește că acest lucru s-a întâmplat cu miliarde de ani mai târziu decât credeam”, a mai precizat cercetătorul.

Efortul de a înțelege ultima fuziune majoră a Căii Lactee (MW) implică diferite dovezi. Una dintre acestea, pe lângă riduri, este o regiune bogată în Fe/H, unde stelele urmează o orbită extrem de excentrică.

Raportul Fe/H al unei stele este o amprentă chimică, iar atunci când astronomii găsesc un grup de stele cu aceeași amprentă și aceleași orbite, este dovada unei origini comune. Acest grup de stele este uneori numit „Splashul”. Este posibil ca stelele din Splash să fi avut originea într-o structură bogată în Fe/H. Au orbite ciudate care ies în evidență față de împrejurimile lor. Astronomii cred că au fost încălzite și orbitele lor modificate ca un produs secundar al fuziunii.

Există două explicații concurente pentru toate dovezile fuziunii

Unul spune că o galaxie pitică progenitoare numită Gaia Sausage/Enceladus (GSE) s-a ciocnit cu proto-discul Căii Lactee între 8 și 11 miliarde de ani în urmă. Cealaltă explicație este că un eveniment numit Virgo Radial Merger (VRM) este responsabil pentru stelele din haloul interior. Acea coliziune a avut loc mult mai recent, cu mai puțin de 3 miliarde de ani în urmă.

Ridurile din Calea Lactee au fost identificate pentru prima dată în datele Gaia în 2018 și prezentate în această lucrare.

„Am observat forme cu morfologii diferite, precum o spirală asemănătoare cochiliei unui melc. Existența acestor substructuri a fost observată pentru prima dată datorită preciziei fără precedent a datelor aduse de satelitul Gaia, de la Agenția Spațială Europeană ( ESA)”, a declarat Teresa Antoja, primul autor al studiului, în 2018.

Dar Gaia a lansat mai multe date din 2018 și susține scenariul mai recent de fuziune, fuziunea radială Virgo. Aceste date arată că ridurile sunt mult mai răspândite decât datele anterioare.

„Pentru ca ridurile stelelor să fie la fel de clare pe cât apar în datele Gaia, trebuie să ni se fi alăturat cu mai puțin de 3 miliarde de ani în urmă – cu cel puțin 5 miliarde de ani mai târziu decât se credea anterior”, a spus co-autorul Heidi Jo Newberg, de la Institutul Politehnic Rensselaer.

Dacă ridurile ar fi mult mai vechi și s-ar conforma scenariului fuziunii GSE, ar fi mai greu de distins.

Acest lucru nu înseamnă că nu există dovezi pentru fuziunea GSE mai veche.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News