Data publicării:

Calea Europeană: Ce planuri au liderii europeni, în prag de alegeri europarlamentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ce planuri au liderii europeni pentru Uniune, ce candidați au la șefia Comisiei, în prag de alegeri europarlamentare, și care sunt riscurile generate de situația din Ucraina și Moldova, puteți afla urmărind emisiunea Calea Europeană de vineri seara. Vicepreședintele Popularilor Europeni, Anca Boagiu, PDL și deputatul Cristian Rizea, PSD, membru al Comisiei de Politică Externă sunt invitații lui Dan Cărbunaru, de la 18.50, alături de vicepreședintele ALDE, liberalul Ramona Mănescu,  care intervine telefonic.

Anca Boagiu a explicat impactul măsurilor de redresare economico-financiară la nivel european, în timp ce Cristian Rizea a vorbit despre protejarea cetățenilor afectați de criză. La rândul ei, fostul europarlamentar, Ramona Mănescu, a arătat că viziunea liberală este orientată către creştere economică, locuri de muncă pentru tineri.

Cristian Rizea a declarat că voturile la alegerile europarlamentare din mai vor fi foarte strânse. „După două mandate consecutive ale popularilor europeni, cred că este şi rândul stângii europene să arate potenţialul pe care îl are şi care se regăseşte în numeroase guverne ale ţărilor membre UE. Ne bazăm şi pe o majoritate, dar şi pe negocierile cu celelalte partide la nivel european.”

„Noi nu ne-am desemnat candidatul, candidatul nostru va fi ales, în urma unui scrutin ce se va desfăşura la Dublin (5-7 martie) (...) De fapt, partidele extremiste sunt cele care fură voturi, care se opun continuării construcţiei europene. Sunt şi partide care demonstrează, ca cel condus de Angela Merkel, că se poate face economie socială. Germania este un susţinător al României ca stat membru UE, susţinător al României democratice (...) România este o ţară extrem de importantă pentru UE: a 7-a ţară ca mărime, a doua graniţă externă, nu este o ţară pe care să o ignori”, a spus Anca Boagiu.

Cel mai mare pericol pentru Ucraina, potrivit deputatului Rizea, este să nu semneze acel Acord de Asociere cu UE. „Ucraina poate fi foarte reprede pe un drum european, depinde de voinţă. Vom vedea, e o situaţie tensionată, dar depinde şi de infleunţa Rusiei. )...) Eu sper ca Rusia să înţeleagă şi am apreciat că nu au influenţat în niciun fel manifestaţiile de la Kiev”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel