Călăraşi: Explozie într-un bloc de locuinţe
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Un bărbat de 72 de ani din municipiul Călăraşi a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe 30% din suprafaţa corpului în urma unei deflagraţii care a avut loc, joi, în apartamentul în care locuieşte.

Potrivit unui comunicat remis joi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei“ al judeţului Călăraşi, un echipaj specializat în stingere, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să intervină pe raza localităţii, pe strada Belşugului, în urma unei deflagraţii cu o victimă, produse într-un apartament situat la parterul unui bloc.

Deflagraţia a avut loc pe fondul pierderilor de gaz metan de la aragaz şi implicit a acumulării de gaze în încăpere, cât şi cel mai probabil din cauza producerii unui arc electric sau a unei scântei.

Echipajul de prim ajutor SMURD sosit la locul deflagraţiei a intervenit pentru a acorda primul ajutor unei persoane în vârstă de 72 de ani, Nicolae P.(proprietarul apartamentului), care a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului în urma deflagraţiei. Bătrânul a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Călăraşi.

Pagubele produse de deflagraţie au fost evaluate la aproximativ 2.000 de lei. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel