Câinele EROU - a participat la eliminarea teroristului al-Baghdadi. Laude de la Donald Trump
Donald Trump a postat pe Twitter fotografia unui câine care a participat la raidul împotriva teroristului ISIS al-Baghdadi.
Preşedintele american Donald Trump a postat luni pe Twitter fotografia unui câine care i-a însoţit pe militarii americani în raidul din weekend care a dus la moartea liderului grupării Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, relatează DPA. "Am declasificat fotografia câinelui minunat (al cărui nume nu a fost declasificat) care a făcut o treabă atât de bună în capturarea şi uciderea liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi!", a postat Trump pe Twitter.
Generalul Mark Milley, şeful statului major interarme, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de luni că animalul a fost rănit uşor în timpul raidului şi că se află încă în zona în care a avut loc operaţiunea. Câinele "s-a întors la datorie împreună cu persoana care lucrează cu el", a spus Milley când a fost întrebat ce rol a jucat câinele în operaţiune. El a elogiat "serviciul extraordinar" al câinelui militar, al cărui nume a refuzat să-l divulge.
Identitate ”protejată”
Ministrul apărării Mark Esper a glumit că Pentagonul "protejează identitatea câinelui". Câinele, despre care nu se ştie nici dacă este mascul sau femelă, i-a însoţit pe militarii americani în provincia siriană Idlib în raidul pentru capturarea lui Abu Bakr al-Baghdadi.
Trump a spus duminică că câinele l-a urmărit pe al-Baghdadi în tunelul în care fugiase liderul terorist şi unde a detonat vesta cu explozibili aflată asupra sa, provocând moartea sa şi a trei copii ai săi.
Armata americană are mai multe unităţi care utilizează câini special antrenaţi, care de obicei sunt din rasa Ciobănesc german sau Ciobănesc belgian Malinois. Câinii sunt antrenaţi să transporte echipament militar, să detecteze explozibili şi să-i urmărească pe teroriştii care fug.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News