Un câine polițist "a semnat" o declarație de martor, după ce oficialii procuraturii, în urma unei neînțelegeri de nume, i-au solicitat în nenumărate rânduri detalii privind prinderea unui infractor. Declarația a fost redactată de un polițist, iar "martorul" a semnat-o cu ajutorul lăbuței.
Procurorii au trimis o cerere în atenţia lui "PC Peach" în care îi solicitau detalii privind prinderea unui infractor, scrie The Sun, potrivit RTV.net.
Doar că "PC Peach" este un câine în vârstă de patru ani, cu numărul de înmatriculare PD43541. În urma solicitării primite de la procurori, îngrijitorul animalului le-a transmis că nu există o persoană cu numele de PC Peach în secţia respectivă, precizând, de asemenea, că prescurtarea "PD" provine de la Police Dog (câine poliţist).
Atunci când însă cererile anchetatorilor nu au încetat să apară pe biroul poliţistului care se ocupa de Peach, cu toate că îngrijitorul a atras atenţia asupra acestei greşeli, bărbatul a decis să le facă pe plac. Poliţistul a scris o declaraţie în numele patrupedului, pe care „a semnat-o” cu amprenta lăbuţei câinelui.
„L-am urmărit. L-am muşcat. Om rău. El este gustos. Bun băiat. Bun băiat Peach”, stă scris în declaraţia câinelui poliţist. Imaginea a ajuns în scurt timp viral, fiind postată pe mai multe conturi de Twitter şi Facebook.
„Li s-a spus de mai multe ori că Peach este un câine poliţist, dar ei au insistat să primească o declaraţie scrisă de la el”, se arată în plângerea depusă de poliţist împotriva procurorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă