Data publicării:

Căile ce acces către o localitate buzoiană izolată au fost refăcute de urgenţă iar cursul râului deviat

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, a dispus miercuri începerea de regim de urgenţă a lucrărilor de refacere a DJ 203 K, Mânzăleşti-Lopătari, drum judeţean distrus marţi de viiturile de pe râul Slănic care face legătura cu 11 sate ale comunei buzoiene Lopătari cu 4.000 de locuitori, precum şi devierea râului Slănic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, mai multe utilaje de la Drumuri Judeţene, SGA Buzău şi primăria Mânzăleşti au demarat lucrările de deviere a cursului Slănicului, pentru a se permite accesul la rampa drumului în punctele surpate care urmează să fie consolidate şi umplute cu material până la cota iniţială a drumului. 

"DJ 203 K a fost distrus complet în două puncte - la ieşirea din Mânzăleşti şi intrarea în Lopătari, accesul între cele două localităţi desfăşurându-se în continuare pe o rută alternativă, DC 107 - Platoul Meledic - DC 167, mai lungă cu 15 kilometri, precum şi pe drumurile săteşti, pentru traficul uşor, astfel că orice solicitare în cazul apariţiei unor urgenţe medicale va putea fi soluţionată operativ", a precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii a mai spus că 227 de pompieri, jandarmi şi poliţişti cu 112 autospeciale şi motopompe au fost angrenaţi în misiunile derulate de marţi, 4 iunie, pentru înlăturarea efectelor generate de precipitaţiile masive căzute în zona de deal şi de munte a judeţului Buzău.

Conform bilanţului întocmit de ISU Buzău, au fost afectate sau inundate 11 locuinţe şi 46 de anexe gospodăreşti din Nehoiu, Cătina, Măgura şi Lopătari, precum şi 3 obiective social-economice, un cămin cultural şi două magazine săteşti, totodată, DN 10 Buzău-Braşov a fost blocat temporar de aluviuni şi pietre transportate de torenţii formaţi în punctele Chirleşti şi Păltineni şi, temporar, s-a circulat cu dificultate în zona Barajului Siriu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel