Data publicării:
CAFEAUA, proprietăți incredibile în lupta împotriva CANCERULUI - Studiu
Un nou studiu arată efectele uimitoare ale cafelei în lupta împotriva cancerului.
Cafeaua are mai multe proprietăţi care pot fi active împotriva cancerului, iar un studiu apărut în Jama Oncology arată cum cafeaua ar avea mai multe proprietăţi benefice pentru bolnavii de cancer colorectal. Studiile au fost făcute pe 1.171 de pacienţi.
Cercetătorii de la Dana Farber Cancer Institute raportează într-un nou studiu că la un grup mare de pacienţi cu cancer colorectal, consumul a câteva căni de cafea pe zi a fost asociat cu un risc mai mic de agravare a cancerului şi cu o supravieţuire mai lungă.
În cazul participanţilor la studiu care au băut mai multe cafele într-o zi, a durat mai mult timp până boala s-a înrăutăţit.
Mai mulţi compuşi din cafea, proprietăţi miraculoase
Sunt mai mulţi compuşi din cafea cu proprietăţi antioxidante şi antiinflamatorii care pot fi active împotriva cancerului.
Totuşi, cercetătorii spun că încă nu există motive suficiente ca să recomande persoanelor cu cancer colorectal să bea cafea zilnic, însă poate fi benefic.
„Studiile epidemiologice au arătat că, într-adevăr, consumul de cafea nu numai că nu este nociv pentru pacienţii cu cancer colorectal, dar poate să aibă un efect de protecţie, prevenind recăderea bolii, odată ce pacienţii au fost trataţi cu intenţie curativă, sau întârziind progresia şi chiar îmbunătăţind supravieţuirea la pacienţii în stadia avansate, care urmează tratamente chimioterapice specifice”, spune Mircea Dediu, medic primar oncolog, citează Mediafax.
Studiul apărut în Jama Oncology a fost făcut pe 1.171 de pacienţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News