Cafea turcească, la sare, în România! ”Să fie neagră ca iadul, amară ca moartea şi dulce ca dragostea”. Care e secretul aromei
Cea mai nouă provocare lansată turiştilor care ajung la Salina Ocnele Mari este cafeaua turcească la sare!
Este o curiozitate pentru pasionații de cafea care vor servi o cafea reinterpretată şi adaptată spaţiului în care se serveşte, adică în inima muntelui de sare, după cum spun reprezentanţii minei.
Din decembrie anul trecut, Societatea Naţională a Sării - SALROM a deschis în Salina Ocnele Mari şi o cafenea cu un specific aparte, unde se poate savura cafeaua făcută la sare, "barista" fiind mineri care au depins "arta cafelei" şi o împărtăşesc cu cei care doresc să descopere sau să redescopere gustul cafelei la ibric, arată Agerpres.
"Este o cafea turcească reinterpretată. Luând în considerare că spaţiul este inedit şi este în subteran, în salină, asta a reinterpretat şi cafeaua şi aşa cum zice şi un proverb turcesc, cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, amară ca moartea şi dulce ca dragostea. Cei mai mulţi turişti vin şi cumpără cafea la sare pentru că, aşa cum ştiţi, în casele multora nu prea se mai face cafea la ibric, iar aici o găsim în fiecare zi", povesteşte Bogdana Nechersu, organizator turism în cadrul Salinei din Ocnele Mari.
”Uleiurile din cafea trebuie să rămână intacte”
Din ibricul scufundat în sare fierbinte şi mânuit cu îndemânare de domnul Emil, artificier la o mină din Vâlcea, aroma de cafea începe să se simtă repede. Spune că e o tehnică anume care face ca toate gusturile plăcute din cafea să rămână intacte, iar timpul de preparare să fie de doar câteva minute.
"În primul rând, în această cafea trebuie să pui suflet. În al doilea rând, trebuie să respecţi câteva metode de a prepara această cafea. Lucrăm la o temperatură de 300 de grade. Ne ajută mult temperatura deoarece ne rămân în cafeaua respectivă toate gusturile plăcute pe care noi trebuie să le simţim.... Uleiurile din cafea trebuie să rămână intacte", adaugă barista, conform sursei citate.
Ce rol are sarea în cafea
Domnul Emil a precizat că a depins relativ uşor arta cafelei la sare, iar dacă ar fi să facă o comparaţie între cafeaua la ibric făcută acasă pe plită şi cea la sare, cu siguranţă ar alege-o pe cea din urmă care are o aromă mai intensă şi mai dulce.
"Unica diferenţă este dată de faptul că uleiurile respective rămân intacte fiindcă temperatura este foarte rapidă pentru fierbere şi atunci cafeaua o savurezi cu gustul ei original. Deci nu stă foarte mult la fiert... Nu am mai făcut până acum cafea la sare. Am văzut pe internet şi de acolo am învăţat. A fost un pic greu la început, până simţi gusturile, fiindcă sunt unii care doresc cu zaţ, alţii fără zaţ. De multe ori zaţul poate încurcă în momentul în care îl guşti, poate te deranjează, dar 99% dintre cei care au încercat cafeaua la sare au fost mulţumiţi de gustul cafelei şi chiar spun că are un gust foarte bun", a mai spus domnul Emil.
"Este o cafea mai aromată pentru că se zice că sarea pusă în cafea îi scoate amăreala şi se simte mai mult dulceaţa cafelei", îl completează şi Bogdana Nechersu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News