Morales i-a oferit Papei un crucifix în formă de seceră şi ciocan atunci când cei doi oficiali s-au întâlnit miercuri la sosirea lui Francisc în Bolivia.
Vaticanul nu s-a aşteptat la gestul neobişnuit al liderului bolivian şi s-a arătat surprins.
Se pare că acest crucifix a fost conceput de activistul iezuit Luis Espinal, care a fost asasinat în 1980 de către presupuse forţe paramilitare în timpul lunilor care au precedat o lovitură militară în Bolivia. Francisc este el însuşi iezuit şi s-a oprit să se roage la locul unde a fost aruncat trupul lui Espinal.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a declarat joi că Papa nu a avut nicio idee că Espinal a conceput un astfel de crucifix.
Conform părintelui Lombardi, preoţii care au fost colegi cu Espinal au susţinut că acesta a conceput crucifixul ca un simbol al dialogului şi angajamentului pentru eliberarea Boliviei într-o perioadă agitată.
Mulţi teologi ai bisericii au denunţat influenţele marxiste asupra Teologiei Eliberării, dar Papa Francisc a încercat să reabiliteze mişcarea – fără a include însă marxismul.
Bazată pe ura de clasă şi propunând reformarea totală a ordinii sociale, mişcarea comunistă exclude existenţa Divinului, propunându-se pe sine ca ultimă garanţie a progresului. În ciuda acestui lucru, societăţile care au implementat regimuri comuniste au fost marcate de sărăcie, corupţie, terorism al statului asupra oamenilor şi declin moral cvasi-total.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă