Data actualizării:
Data publicării:

Cade tencuială de pe blocul Patria. Ironia incidentului cu angajatul Ambasadei Franței. Vâlcu: În cazul lui Armand, situația e clară, nu știe cum să fugă de cultură

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Cade tencuială de pe Cinema Patria. Ironia incidentului cu angajatul Ambasadei Franței. Vâlcu: În cazul lui Clotilde Armand, situația e clară, nu știe cum să fugă de cultură / Foto: Facebook Clotilde Armand
Cade tencuială de pe Cinema Patria. Ironia incidentului cu angajatul Ambasadei Franței. Vâlcu: În cazul lui Clotilde Armand, situația e clară, nu știe cum să fugă de cultură / Foto: Facebook Clotilde Armand
Cine este vinovat de faptul că un angajat al Ambasadei Franței a ajuns la spital după ce a fost lovit de o bucată de tencuială, căzută de pe blocul Patria din Sectorul 1?

Un angajat al Ambasadei Franţei a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de o bucată de tencuială desprinsă de pe clădirea vechiului Cinema Patria din Sectorul 1. Adrian Oianu, consilier al Sectorului 1 a vorbit despre acest subiect la Realitatea Plus, afirmând că vina acestui incident îi aparține lui Clotilde Armand, deoarece primarul ar fi trebuit să se ocupe de reabilitarea clădirii respective, o promisiune pe care o făcuse în campania electorală.

Despre acest incident a vorbit și Val Vâlcu, jurnalistul făcând o comparație între situația clădirilor din Sectorul 1 și cele din Sectorul 5, considerat cel mai sărac sector al Capitalei.

VEZI ȘI: Angajat al Ambasadei Franței, la spital după ce a fost lovit de o bucată de tencuială în sectorul lui Clotilde Armand

"A venit și un comunicat din partea PMB, legat de acest incident de la blocul Patria, clădirea aparține de Sectorul 1, dar PMB este instituția care ar trebui să se ocupe de reabilitare. Ei dau vina pe asociația de proprietari care refuză consolidarea, așa că tot ei ar fi vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat", a spus jurnalista Nicoleta Cone.

Adrian Oianu: În timpul campaniei, Clotilde Armand a vorbit despre restaurarea și consolidarea acestei clădiri

"Primăria Sectorului 1 din 2016 a încercat și a reușit să ia în administrație acest cinematograf - Patria, tocmai pentru a fi reabilitat. În anul 2018 s-a întâmplat o executare de la patrimoniu de la Primăria Capitalei către Sectorul 1, s-a luat în administrație, iar din 2018 până în 2020, 2 ani de zile, tot acest mandat în care Clotilde Armand era consilier la Sectorul 1, au făcut expertize pentru că este un bloc istoric, aparține de patrimoniu, expertizele pentru reamenajare și consolidare nu sunt o chestie simplă ca la un bloc normal.

În 2020 a venit doamna Clotilde Armand și a închis centrul medical Caraiman care funcționa la parter și care oferea servicii medicale gratuite cetățenilor din Sectorul 1 și mai ales din centrul orașului, și a dat la compania municipală de consolidări Cinema Patria. Vreau să spun doar atât, în timpul campaniei, Clotilde Armand a vorbit despre restaurarea și consolidarea acestei clădiri", a spus Adrian Oianu.

"Vă întreb direct. Dacă Doamne ferește acest domn care a fost accidentat de această bucată căzută din clădire s-ar fi ales cu răni grave sau și mai rău, ar fi decedat, cine răspundea?", a întrebat jurnalista Nicoleta Cone.

"Ironia acestei întâmplări dramatice"

"Vă dați seama ce ironie a sorții, chiar un domn francez care lucrează la Ambasada Franței să pățească așa ceva în Sectorul 1, condus de Clotilde Armand, putem vedea aici puțin ironia acestei întâmplări dramatice, bine că nu a fost tragică. Asta arată încă o dată că doamna Clotilde Armand avea în mână din 2020 acest imobil și putea să se apuce de el, să facă ceva pentru cetățenii Sectorului 1 pentru a avea acest loc atât de cunoscut și atât de faimos, Cinema Patria, din nou în folosință. Nu a făcut nimic, iar asta arată încă o dată cu câtă ipocrizie ne-a păcălit. Trebuie să fim mult mai atenți la următorul primar", a spus Adrian Oianu.

Val Vâlcu: În cazul lui Clotilde Armand, situația e clară, nu știe cum să fugă de cultură

Jurnalistul Val Vâlcu a făcut următoarele observații asupra acestui incident: "Sectorul 5, cel mai sărac sector al Capitalei- din cauză că e ocupat în mare parte de Casa Poporului și de unități militare, care nu plătesc impozite militare, fiind scutite instituțiile publice de plata impozitelor, taxelor locale - a reușit să pornească proiecte de reabilitare a doua cinematografe. În schimb, Sectorul 1 care a dat înapoi, nu a folosit anul trecut 100 și ceva de milioane, deci are fonduri, e condus de o primăriță super-intelectuală, legitimată ca fiind o lumină de la universitățile din SUA, nu știe cum să scape de clădirile cu tangență cu cultura și s-a grăbit să dea cinematograful Patria unora care nu sunt în stare, precum Primăria Capitalei.

S-a invocat că proprietarii de apartamente refuză consolidarea. Așa cum face ordine cu mafia în general Clotilde Armand ar fi putut, dacă voia, să rezolve și cu acei proprietari, să-i târască în justiție, să-i denunțe că de fapt închiriază apartamentele, să ia măsuri, să dea amenzi. Acum, propun eu, ca asociația de locatari care refuză consolidarea să plătească despăgubiri. Dacă o persoană rănită în accidente rutiere poate primi despăgubiri de sute de mii de euro, pe acestea să le plătească Primăria Capitalei și să ia bani de la Asociația de Proprietari care a refuzat reabilitarea. Să plătească daunele generate.

Cetățeanul să meargă în proces și să stabilească instanța care e valoarea daunelor și cine le achită. Dacă e adevărat că Primăria nu a putut consolida din cauza asociației, să plătească asociația. În cazul lui Clotilde Armand, situația e clară, nu știe cum să fugă de cultură. Ea, cum a venit, a transferat responsabilitatea. Uniunea Salvați Bucureștiul nu prea-i salvează pe cetățenii Bucureștiului. Oricând pot cădea nu numai bucăți de fațadă, ci clădirea cu totul vizavi de Piața Matache, unde este un ansamblu de clădiri istorice în faza avansată de degradare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel