Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizat de o structură din cadrul Poliției Sector 2 cu privire la faptul că, pe parcursul investigațiilor în cazul bărbatului dispărut, s-au identificat într-o locație anumite urme ce păreau a fi de sânge.
Cadavrul - descoperit pe un teren viran - a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
În urmă cu aproximativ o lună, bărbatul găsit mort ar fi avut un conflict cu un cunoscut, iar acesta, în vârstă de 53 de ani, l-ar fi lovit și abandonat pe terenul viran.
Bărbatul de 53 de ani a fost depistat, audiat și reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Poliția Capitalei precizează că 'punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie'.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, transmite ȘtirileProTV.
VEZI ȘI: Tavanul Secției 3 de Poliție București s-a prăbușit peste birourile agenților. "Domnule ministru, raportăm: ne cade tavanul în cap"
O porțiune de tencuială s-a desprins din tavanul imobilului în care se află Secția 3 de Poliție București.
Nu a fost rănită nicio persoană, însă este nevoie de reparații. Secția va fi mutată într-o clădire închiriată. Potrivit Poliției Capitalei, miercuri, în interiorul clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție, un fragment de tencuială s-a desprins din tavan. Nu a fost rănită nicio persoană. Sediul Secției 3 Poliție este vizat de un proiect de modernizare prin BIRD.
„S-a efectuat deja expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, în anul 2020. Ulterior a fost depus la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea obținerii avizelor necesare. Direcția de Cultură a solicitat completarea studiului de fezabilitate cu un studiu istoric, având în vedere vechimea clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție. Studiul istoric a fost elaborat în acest an, documentația în vederea obținerii avizelor fiind deja depusă la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea analizării și avizării documentației. După avizare, în funcție de fondurile financiare alocate, se va derula procedura de achiziție proiectare și execuție”, au anunțat reprezentanții Poliției.
(Citește continuarea articolului AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor