Data publicării:

Cadavrul unei femei, găsit la groapa de gunoi Vidra

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Polițiștii din Ilfov au fost sesizați, luni, că la groapa de gunoi „Vidra” se află trupul neînsuflețit al unei femei, o echipă deplasându-se acolo și găsind cadravul pe care va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală, conform unui comunicat al IPJ Ilfov.

„Luni, în jurul orei 09: 01, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov a fost sesizat prin apelul 112 de către o persoană, cu privire la faptul că la groapa de gunoi Vidra a fost găsită o persoană de sex femeiesc, decedată”, conform sursei citate. La fața locului s-a deplasat imediat o echipă operativă de lucru formată din ofițeri din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, polițiști criminaliști și polițiști de ordine publică din cadrul Poliției oraș Popești Leordeni, pentru efectuarea de verificări și investigații specifice.

„Cu această ocazie a fost găsit cadavrul unei femei care la prima vedere nu prezenta urme vizibile de violență. A fost anunțat procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov precum și Serviciul de Medicină Legală, care urmează să se deplaseze la fața locului și să ridice cadavrul în vederea efectuarii necropsiei”, precizează sursa citată. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept, precum și identificării persoanei decedate, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel